In a black mind

 Am făcut zeci, chiar sute de poze la ochii oamenilor pe care abia de-i cunoşteam, am văzut mii, poate chiar milioane de ochi până în prezent, dar nu am văzut niciodată ochi la fel ca ai lui.  Mă pierdeam în ochii săi, nu știam să mai clipesc, chiar de mi se umezeau din cauza vântului şi a frigului, îmi pierdeam cuvintele și nu ştiam să mai schițez nimic, ei mă goleau, faceau din mine un om gol, null. Mă hipnotizau.  El încerca să mă domine, mă privea mereu de sus, poate-poate m-ar fi făcut să clipesc măcar pentru o singură dată; doar să-şi satisfacă nevoia de a fi un dominator.  Niciodată nu mi se păruseră niște ochi atât de neutri, frumoşi, ce-i drept - nici ochi urâți n-am văzut, dar ai lui.. erau diferiți de ce văzusem până în prezent.  Simțeam şi ştiam că mai văzusem acei ochi, poate chiar o eternitate, o viață anterioară şi îi căutam la fiecare om ce-mi apărea în cale, sperând să-i găsesc.  Pentru ochii ăia mi-aş încredința viața, aş face Diavolul să se roage la Dumnezeu,

 Se spune că prin orice crăpătură poate intra o rază de lumină şi că orice încăpere poate fi luminată de o lampă, o lumânare sau un bec. E ca și cum ai vedea ceva bun în fiecare om catalogat rău, ai putea vedea raza de lumină sau, ai putea fi tu una.  Ai putea oare să luminezi un om? Şi nu mă refer la a-i lumina mintea sau la a-i deschide ochii, căci asta e uşor de făcut; ai luminat vreodată sufletul unui om?  Lumina aduce căldură, orbecăiesc în negură şi-n frig de ani de zile. Nu au fost multe persoane care mi-au mai adus câte o sursă de lumină care fie s-a ars, fie s-a consumat.  Raportându-mă la sentimente, nu știam că şi ele se consumă la fel ca puterea de lumină, se scurg ca şi ceara de lumânare, se zidesc cu gips ca și crăpăturile din zid.  Negru, totul în jurul meu e negru. Nu, nu hainele mele, nu, nu ochii mei, ci sufletul din mine. El e prins între întuneric și frig de mult timp, probabil a degerat şi a fost înghițit de negură; de-altfel aş mai fi găsit vre-o rămășiță

 Nu putem să ştim atunci când un om va apărea în fața noastră şi nici când va plece. Dar mereu am avut o intuiție când cineva se sătura de mine şi voia să încerce ceva nou.  Mi s-a întâmplat de multe ori să simt miros de teamă de a nu mă răni, chiar dacă părăsindu-mă, o va face involuntar. Niciodată nu am înțeles chestia asta: "Nu vreau să te rănesc, dar totuşi plec, nu vreau să te doară.", oricum ai face-o, oricum ai da-o, dacă pleci, rămân bucăți din tine în acea persoană pe care, cândva, ai iubit-o. Iar acele bucățele dor, se coagulează la fel ca sângele şi nu mai circulă.  Dar mai sunt și oamenii aceia care nici nu vor să plece, dar nici să stea. Pur și simplu stau în tocul ușii şi se uită când în spate, când la tine.  Detest oamenii de genul.  În viața asta, la fel ca în oricare alta, suntem dependenți de oameni. Tânjim după afecțiunea oamenilor mai ceva ca după pofta nevinovată de ciocolată atunci când ești la dietă pentru corpul perfect de vară. Dar e atât de d

 Am iubit şi am suferit. Am iertat şi am greşit.  Am căzut şi m-am ridicat, ca să cad iar. Se întâmplă să te atragă o persoană: fie la nivel mental, fie la nivel fizic. Ajungi să te îndrăgostești de acea persoană şi să cazi în valurile depresiei sau ale tristeții doar din cauză că nu poți face parte de viața acelei persoane. Iar dacă ea îți dă voie să îi încălzești inima, nu doar în serile reci, ești un om norocos şi trebuie să ții de acea persoană, să o păstrezi lângă tine, să ai grijă de ea şi să o iubeşti. Într-o relație adevărată, ce dai aia primeşti, sau cel puțin așa arată la mine o relație.  Pun pariu că ți-ai imaginat zeci de chipuri şi ți-ai făcut scenarii cu o persoană care nu s-au întâmplat niciodată. Şi ştii de ce? Pentru că tu nu ai luptat îndeajuns de mult să faci ca visele acelea să devină realitate, sau acea persoană pur şi simplu avea alte așteptări. Până la urmă nu ești atenționat de o persoană atunci când te îndrăgostești de ea. Dacă ai fi atenționat că vei suf

  Cred că e singurul subiect pe care nu l-am abordat niciodată, anume: femeia.   Fie că ești în adolescență, fie că ai deja o familie bine întemeiată și ai ajuns la o vârstă frumoasă la fel ca ochii ce-ți sclipesc atunci când ești fericită, tot femeie ești.  Ce este o femeie? Poți spune că e un înger care te salvează de toate problemele pe care le ai. Adică, pe bune acum, cine are mai multe idei şi mai multă compasiune decât o femeie? Nimeni. O femeie este o ființă necesară în viața oricărui bărbat, bunic, tată, copil, nepot. Femeile sunt tot ce îți poți dori de la viață şi totuşi, te întorc pe toate părțile. Nu te poți numi bărbat dacă n-ai suferit niciodată din cauza unei femei şi dacă nu te-a întors niciodată pe toate părțile.   Se compun poezii, balade, cântece despre ele, deși ele compun cele mai frumoase versuri. Ele simt iubirea cu o intensitate mult mai mare decât un bărbat, dar asta nu le face mai slabe, ci din contră, mai puternice.   Ești femeie dacă ierți, iubeșt

  Obișnuiam să fiu bună cu toată lumea, eram genul acel gen de om  ca re te ajuta așa cum putea, mi -aş fi dezgolit oasele de pielea ce-mi ținea căldură şi ți-aş fi dat-o ție să te încălzești de răceala ce-o aveai în suflet. Da, aş fi păcătuit pentru tine. Mai ales pentru tine, copil stingher şi fără de liniște.   Vedeam în tine durere, atâta durere încât ai uitat să zâmbeşti şi doar afişai un zâmbet fals sau retoric. Am încercat să mă aproprii de sufletul tău, să-ți repun inima în mişcare, să te încălzesc. Dar n-a mers. Am renunțat, am reîncărcat speranța şi am încercat din nou.   Ştiam că noi doi eram scrişi în stele să ne întâlnim în această viață, știam de la început că împreună eram cei mai puternici şi nimeni nu ne-ar putea distruge ceea ce avem. Dar am ales să ne distrugem unul pe celălalt fără a ne da seama.  Doi îngeri căzuți, nimic diferit, totul imperfect. Mi-aş fi rupt pene din aripile mele să ți le cos ție pe inimă, dar cu toate astea, tot degeaba; useless, cum zici tu d