In a black mind

 În aşternuturile moi în care ne lăsam inimile să se iubească, astăzi nici urmă de ele sau de iubirea ce o purtau o dată.  Poate ai fost tu prea indiferent, poate am fost eu prea pretențioasă, undeva, ceva, a demoralizat pe cineva şi s-a rupt ața subțire pe care obişnuiam să ne plimbăm... de mână.  Cum ne plimbam de mână pe acelaşi fir de ață? De mână, în şir indian, obişnuiam mereu să merg în față în aşa fel încât să te ghidez, căci eu eram mereu cu ideile şi planurile, pe când tu... n-aveai nimic de propus.  Uneori aveai mâna atât de rece încât simțeam răcoarea până-n adâncul sufletului meu. Şi tot nu ți-am dat drumul, în toate circumstanțele urâte prin care am avut destule ocazii să îți dau drumul, am ales să n-o fac.   Până într-o zi... când ți-am văzut mâna încălzită şi chipul plin de minciuni urâte ce aveau să îmi mănânce inima de vie.  De ce n-ai putut spune ce îți doreşti cu adevărat? Ar fi fost mai uşor, nu aş fi rămas acum cu aceste sute de întrebări, între păturile

 Fiind mai mereu un om popular, cu diferite cunoştințe prin diferite oraşe sau țări (căci nu-i pot numi prieteni decât pe cei ce au fost acolo la rău), am ajuns la concluzia că lăsăm fericirea să treacă pe lângă noi la fiecare secundă pe care o trece ceasul.  Ne pasă prea mult de societate şi de felul în care ne-ar putea trata dacă am face un lucru. De ce dracului ne pasă de ei? De ce nu facem ceea ce ne dorim noi cu adevărat şi încercăm să-i facem mereu pe ei mulțumiți sau... mândri? Noi ar trebui să fim, căci doar noi ne trăim propria viață. Şi de ce naiba mai trăieşti dacă laşi pe alții să ia deciziile pentru tine?  Vrei să mănânci acea prăjitură? Mănânc-o, să nu-ți pese de faptul că o să fii etichetată după kilogramele tale.  Te-ai săturat să te machiezi? Să te doară undeva că frumusețea pentru ei înseamnă plastic!  Vrei să iubeşti un alt om dar doar ce ai ieşit dintr-o relație? Dă-ți voie! Valorile sentimentale ale societății sunt zero.  Vrei să pleci în lume şi să vizitezi