Posts

Showing posts from June, 2019

Slăbiciune

Image
  Vine un moment în viață când te îndrăgosteşti, când nu-ți pasă de cum arată, ce maşină conduce sau câți bani produce. Vine un moment când găseşti fix omul pe care-l cauți de atâția ani, în atâtea persoane.   Şi rabzi. Şi-i spui ce simți. Simte la fel, probabil. Şi încerci să-l înțelegi, sau măcar să te minți că o faci. Şi el nu vede sacrificiile tale, nu vede cât te distruge cu "una zice, alta face" sau "n-am timp", când te distanțează.   Ai impresia că nu eşti de ajuns, că nu eşti ceea ce el caută, că nu simte nimic, că eşti useless, că degeaba stai după el, că suferi aiurea, că îți bați capul şi nervii pentru un om care n-ar atinge apa cu un deget pentru tine.   Tu pui sentimente în timp ce el uşor-uşor pleacă, sau aşa ai tu impresia.   Dar ştii, chiar ştii că atunci când ți-ar spune să vă vedeți, ai pleca de oriunde ai fi sau ai anula absolut tot, doar să-l vezi.   El ştie astea? Ştie că ai lăsa totul pentru el? Ştie că ți-ai arde tot ce ai construit sin

Fericire pe patru roți

Image
  La început credeam că mă pot ataşa doar de oameni, dar cu timpul, fiind rănită de cele mai multe ori, cât şi sătulă de dezamăgiri, minciuni, înşelat şi reproşuri ( pentru că dacă eşti lângă un om să-l motivezi şi să-l iubeşti, în 2019, nu mai e ceva normal ), am început să-mi pun afecțiunea în pasiune.   Să-mi investesc banii şi sentimentele într-o maşină pe care o pot numi "a mea" şi care ştiu că deşi n-are suflet sau ceva, e acolo mereu pentru mine.   Fie că am nevoie de adrenalină, o regăsesc în drifturi, viteză calculată cu cap şi îndemânare, fie că am nevoie de linişte, muzica mea pe fundal şi conducând spre dracu ştie unde. Pot trece cu ea prin toate stările: afecțiune, calmitate, nervi, plăcere etc.   Ea e acolo când te simți nasol, gata s-o scoți la plimbare, s-o readuci la viață zi de zi, ori de câte ori ai nevoie. E acolo şi la nevoie, şi la fericire, e mereu, pentru că deşi eşti conştient că e doar o "mână de fiare", tu îi dai viață, îi creezi o pe