Fără zahăr

 Am iubit şi am suferit. Am iertat şi am greşit.  Am căzut şi m-am ridicat, ca să cad iar.

Se întâmplă să te atragă o persoană: fie la nivel mental, fie la nivel fizic. Ajungi să te îndrăgostești de acea persoană şi să cazi în valurile depresiei sau ale tristeții doar din cauză că nu poți face parte de viața acelei persoane. Iar dacă ea îți dă voie să îi încălzești inima, nu doar în serile reci, ești un om norocos şi trebuie să ții de acea persoană, să o păstrezi lângă tine, să ai grijă de ea şi să o iubeşti. Într-o relație adevărată, ce dai aia primeşti, sau cel puțin așa arată la mine o relație.

 Pun pariu că ți-ai imaginat zeci de chipuri şi ți-ai făcut scenarii cu o persoană care nu s-au întâmplat niciodată. Şi ştii de ce? Pentru că tu nu ai luptat îndeajuns de mult să faci ca visele acelea să devină realitate, sau acea persoană pur şi simplu avea alte așteptări. Până la urmă nu ești atenționat de o persoană atunci când te îndrăgostești de ea. Dacă ai fi atenționat că vei suferi, ar fi mult mai uşor. Dar viața asta ne consumă pe zi ce trece, la fel ca pe un pachet de cafea.

 M-am gândit de multe ori de ce sunt atât de complexă şi dificilă, de ce nu pot să fiu simplă şi să mă fac plăcută de cineva? Dar nu rezolvam nimic. Așa că în loc să mă schimb, m-am acceptat. Am acceptat faptul că sunt cum sunt şi că așa trebuie să fiu.
 Mi-am acceptat latura de critic dur şi realist, faptul că nu cred în vre-o entitate de mult veche şi nevăzută de nimeni până acum. Mi-am acceptat complexele şi toate crizele de nervi din motive obscure şi slabe.
 Dar ceea ce nu am acceptat niciodată a fost iubirea. N-am înțeles niciodată cum e să fii iubit.

                               *
 Ține minte că toate poveştile alea de iubire vin mereu după războaie şi după mult timp; tot ce e bun vine mai greu şi merită așteptarea. Nu încerca să forțezi lucrurile pentru că vei face şi mai rău. Destinul ți-l faci şi cu mâna ta uneori.

Iar tu, dragul meu, pe tine deja te-am asemănat cu un chip cunoscut şi doi ochi pătrunzători, dominanți şi frumoşi; pe tine deja te cunosc. De când ne-am privit în ochi pentru prima dată am înțeles că există suflete pereche şi atunci când se întâlnesc tot ce se află în jurul lor se opreşte în loc, timpul trece ca o veșnicie într-o secundă, iar noi doi suntem întregiți, creăm o singură inimă, o singură aură şi un singur destin.
 Datoriile tale karmice sunt și ale mele, chiar de nu ți-am spus niciodată asta. Noi am fost împreună încă dinainte să ne dăm seama că trebuie să fim acum, aici şi ne-am căutat ochii prin mulțime până ce într-o zi ni i-am reîntâlnit, din greşeală. Abia în ziua aceea am înțeles că tu-mi ești şi haosul și pacea.
 Noi ne-am iubit dinainte să purtăm numele pe buze şi am avut acelaşi destin timp de miliarde de ani. Ştiam că trebuia să ne întâlnim, ştiam că exişti şi ştiam că suferi şi ești slab fără mine; cum de altfel, eram şi eu.
 Tu-mi erai camarad, frate, dragoste, fericire, țineai loc de orice, chiar şi de critic. Te-am acceptat cu toate toanele tale, ezitări, secrete, cicatrici. Le-am sărutat pe toate şi le-am păstrat mereu pe buzele-mi reci.
 Mă mir cum de nu-ți poți da seama de iubirea ce ți-o port, cum ai putut să te uiți în ochii mei şi să încerci să mă domini fără să îți dai seama de nimic. Sau poate ți-ai dat seama, dar nu poți crede așa ceva.
 Aş veni la tine şi aş țipa cât aş putea de tare "Iubeşte-mă cum m-ai iubit și până acum! Sunt eu, îngerul şi demonul tău, cea căruia i-ai promis că o vei căuta în fiecare viață.", dar tac. Tac pentru că mi-e frică de indiferența ta.
 Cum să-mi vindec sufletul de tine? Spune-mi tu.
             Doare.
 Doare al dracului de tare.

 Puteam să îți amintesc despre noi, dar acum stau şi scriu, sperând că mă citeşti de undeva.

 Fără tine sunt o cafea prost făcută şi fără zahăr: amară şi rece.