In a black mind

 Am constatat că fac aproape 5 ani de când îmi pun gândurile în rânduri şi ani în care am vorbit mereu deschis despre tot ce mă macină, despre tot ce mă face fericită, mereu mi-am găsit cuvintele pentru alte subiecte, însă niciodată nu am scris un articol întreg despre îngerii păzitori ce-i am încă de la primele clipe când am văzut lumina.  O să mă crezi nebună, însă îngerilor mei încă le sclipesc aripile după atâtea lupte şi după atâta suferință şi ce au mai îndurat.  Ei sunt singurii care m-au construit. M-au învățat mereu cum să mă port cu oamenii din jurul meu, pe cine să agreez şi pe cine să las în urmă.  Mi-au arătat cum se iubește cu adevărat şi ce înseamnă dragostea, în adevăratul sens al cuvântului, chiar de nu-mi dădeam eu seama, ei m-au iubit încă de când eram pe drum, când îmi așteptam rândul la "viață".  M-au iubit mai mult decât m-a iubit mama mea adevărată, cea care de fapt, m-a urât din toată inima. Ei mi-au spus să nu o urăsc şi eu, la rândul meu, mi-a

  Se spune încă din vremurile de demult că omul fără iubire moare, e ca o floare pe care nu o uzi şi aceasta ofileşte cu timpul.   Oamenii înțelepți spun că poți găsi iubirea în tine însuți, pentru că de la tine pornește totul, dar ce se întâmplă atunci când tu nu ești de ajuns nu ne spune nimeni. Şi aştepți                  respiri înghiți o gură de cafea şi aştepți din nou  Pentru că viața trece, ne petrecem mult timp suferind, plângând, iar viața e efemeră, ne fuge de sub ochi până ofilim de tot, ne uscăm şi trecem în neființă.  Te caut, pe facebook, pe instagram, prin prieteni, pe la rude, prin gânduri, prin vise, prin cărți, prin cafenele, prin viață.  Aveam şi încă aş avea nevoie de un umăr de care să mă pot sprijini, de un om "al meu", care să își dea seama atunci când ceva e neînregulă cu mine şi să mă întrebe ce mi s-a întâmplat, să stăm la povești până ce somnul ne fură şi să fim fericiți.  Poate par de gheață, dar în brațele omului potrivit m

 Sunt momente în viață în care întâlnim persoane care fie ne oferă o lecție din care trebuie să învățăm câte ceva, fie ne rămân amintiri frumoase de care ne amintim la o cafea, peste ani.   Până acum cred că toți am întâlnit acea persoană care s-a jucat cu mintea noastră şi ne-a dus de pe culmile fericirii până pe culmile disperării şi disprețului de sine.  Oamenii care joacă un rol doar pentru a vedea cât de naiv/ă poți fi, sunt oameni de aruncat, fie la gunoi, fi doar afară din viața ta.           Te face să te îndrăgostești şi pleacă, nu?   Adevărul de sub masca şi rolul pe care-l joacă ei, e fix lecția din care au învățat în trecut. Da, chiar aşa e, nu doar din propriul lor orgoliu, nu doar să vadă cât de buni pot fi sau cât de departe pot ajunge.                                                    El nu a fost primul.              "Tu nu ai fost primul.  Ştii de fapt care e copilul dintre noi doi? Tu.  Hai să îți explic şi de ce, la fel cum îi explic

 Podelele ascund țipete sub covoare, pereții ne cunosc tăcerea, aruncăm tot ce prindem, distrugem tot în cale, două suflete într-un singur război, cu un singur câştigător. Cine câștigă, eu sau tu?   "Amândoi.", mi-ai spus tu, dar în vânt, la fel ca și acel "Te iubesc.", țipat pe stradă, când erai beat.   Aş avea tupeul să spun că noi nu ne-am iubit niciodată, la noi au fost prea multe scuze şi prea puține "Ia-mă-n brațe." sau "Sărută-mă.".   E vina mea că mi-am dorit mereu stabilitate, talerele mele se îngreunau cu peştii tăi - uneori prea mulți, alteori prea puțini, niciodată nu ştiai că o să mă dezechilibrez. Amândoi credeam în astre mai mult decât credeam în noi.   Uşile trântite ne cunosc toți nervii, toate păcatele, tocurile ne sprijineau când plângeam - despărțiți sau împreună.   Oricât de rău ne tăiam în cuțitele din bucătărie, tot ajungeam să ne bandajem cu orice material găseam, fiecare lovitură de-a ta, mă durea pe mine, adânc