In a black mind

 Întorc cana de cafea pe toate părțile, ceasul indică ora 04:00, dar de ceva timp nu mai țin cont de ore. Nu mai ştiu când să dorm sau când să mă trezesc, uneori uit şi să fac orice, parcă n-are rost, parcă e degeaba dacă nu mai eşti tu aici.   Ai plecat prea devreme de lângă mine şi ai uitat să mă înveți să mă iubesc pe mine însumi şi să trăiesc pentru mine, eu acum ce fac? Cum rezist? Cum trec peste? Pe cine să mă mai axez? Pe mine -- nu pot.   Nopțile devin dimineți, iar diminețile... nici nu ştiu când apune sau răsare soarele, parcă nu mai țin cont de nimic.   Prefer să fiu plecată mai tot timpul de acasă, poate-poate uit de tine şi nu mă mai gândesc cu ce n-am fost îndeajuns de bună să rămâi lângă mine.   Miros a depresie şi a tristețe, rimelul nu mai curge de câteva ore, mă uit în gol şi te caut, dar mă ignori şi mă arunci în coşul trecutului sperând să rămân acolo. De ce?   Doare. Ai spus că nu pleci nicăieri, ne-am promis iubire, dar aparent doar eu am iubit, tu te-ai pi

  Ți-am văzut ochii ca marea şi m-am pierdut în ei, fără să mă gândesc că voi rămâne acolo fără hartă sau cale de întoarcere.   M-am îndrăgostit la prima vedere de un om pe care nu-l cunoşteam absolut deloc, fizic sau psihic.   Pentru prima dată în viața mea, când te-am văzut, am ştiut că te vreau, să-mi fii şi să-ți fiu.   Nu ştiu dacă eşti deja iubit sau iubeşti pe altcineva, nu ştiu cine eşti sau de unde, zâmbetul tău mi-a inspirat încredere, deşi ochii tăi mă sfidau, lăsându-mă să mă topesc fără ajutor.   Nu ne-am întâmplat la momentul potrivit? Ne-am cunoscut prea târziu sau prea devreme? Ai fost doar în capul meu?   Pentru prima dată, nu m-aş vrea înapoi din albastrul mării tale, aş vrea să rămân acolo mereu, să-ți umblu prin minte la fel cum o faci tu, până o să mi se rupă picioarele şi o să-ți cer ajutorul, să mă ridici, lângă tine.    Ai numărul meu, dar telefonul meu nu sună, ai umărul meu dacă vrei să plângi, poți să nu mai suni, vino direct, îți las cheia de la sufl

 Am ajuns să ne fie frică să mai iubim. De ce? Pentru simplul fapt că probabil o să fim răniți sau nu o să fie o iubire reciprocă.  Hai să-ți spun o chestie, ca între prieteni, nu rişti, nu câştigi. De asta risc eu mereu, mai râd, mai plâng, mă mai dau de pământ oamenii ăştia nehotărâți, mă ridic şi mă scutur, apoi zâmbesc. Pentru că singurătatea e o piază rea şi deşi majoritatea vor să scape de ea, doar câțiva încearcă să iubească pe altcineva.   La fel e şi cu idealurile, ne este frică de neîndeplinire şi le lăsăm baltă, ca să nu le atingem şi ne trezim mai târziu, regretând.   Ridică-te! Învață! Dă-ți voie să încerci din nou!   Nu renunța la ce iubeşti, lasă oamenii nehotărâți din viața ta să plece, nu te propti în uşă.   Şi eu am plâns, la fel ca şi tine, şi eu am vrut să renunț de multe ori, dar sunt tot cu inima în piept, încă rezistă.   Mi-a fost atât de frică să nu-i pierd, şi totuşi am făcut-o fără să-mi dau seama din ce cauză.   Mi-a fost frică să iert, crezând că-mu