Ai rămas
Ți-am îmbrățișat trupul firav cu atâta putere încât florile ce ne creșteau între coaste, oricât de ofilite și fără vlagă ar fi fost, s-au împletit cu ale tale și ne-au legat la loc după ce ai încercat să le tai. Am greșit.. și nu recunosc asta. Mi-am permis să mă port cu tine la fel de urât ca și cum m-ai fi rănit într-o altă viață, deși acum ne cunoaștem pentru prima dată, în viața de acum. Din cauza iubirilor ratate, uitate și părăsite. Din cauza lor am ajuns omul de sunt acum, mi-am pierdut compasiunea, umanitatea, am devenit bipolară și deși te iubesc enorm, uneori nu știu cum să o arăt. Buzele mele uscate îți șopteau să rămâi de câteva minute, aproape că am rămas fără voce cât te rugam... și le-ai zdrobit frumos sub ale tale, creând un frumos tablou ce poate fi regăsit în colecția marilor pictori. N-ai idee cât te port în suflet, în minte și-n vene, îmi alini rănile și mă vindeci ușor ușor, deși am crezut că într-un final ai să mă distrugi.