Dormi...



   Dormi.
   Mă așez lângă tine în pat și-mi sorb în liniște cafeaua. Parcă-mi măsor gurile pe care le iau din cană și cu fiecare strop, mă panichez.
   Nu vreau să plec. Nu vreau să te părăsesc.
   Aș vrea să înțeleg de ce avem problemele pe care le avem, dacă noi suntem perfecți împreună. Nu pot percepe cum doi oameni care vor același lucru de la viață, să nu se potrivească.
   Și doare, cu fiecare secundă ce trece îmi pun mii și mii de întrebări. De ce nu e cum ar trebui să fie și de ce e invers? Nu merităm să fim străini.
   Întorc cana pe toate părțile, poate pe alocuri e mai dulce, la fel ca și noi: cu părti bune și părți rele.
    Ne-am înțeles până într-un anumit punct, până când un obstacol ne-a făcut să ne împiedicăm și să rămânem în urmă unul de altul, să ne pierdem în abisul întrebărilor fără răspuns.
    Nu vreau să plec, dar nici să încerc să repar un lucru care are piese lipsă, nu pot. E imposibil. Pot încerca la nesfârșit și tot n-am să reușesc. Și-mi pare rău, chiar de nu pare.
    Aș vrea să știi ce simt când te privesc cum dormi, aș vrea să-mi vezi zâmbetul tâmp cu care te privesc și cum îmi tremură mâna pe cană când mă gândesc că va fi o altă ea care o să te privească din locul meu.
      Nu știu dacă se mai poate rezolva ceva dacă nu a mers și a patra oară, nu vreau să ne pierdem timpul la infinit.
   Dar sper... că o să ne dăm seama într-un târziu de ce nu am avut zahăr în casă și de ce mi-am pus sare în cafea..

    Cana mea e goală acum.. la fel ca și inima.
      Cine a greșit? Eu că am plecat sau tu că nu m-ai oprit?

             




                                                           Somn ușor

Comments

Popular posts from this blog

Ai rămas

Renunță la cei ce au renunțat la tine

04:00