04:00
Ai plecat prea devreme de lângă mine şi ai uitat să mă înveți să mă iubesc pe mine însumi şi să trăiesc pentru mine, eu acum ce fac? Cum rezist? Cum trec peste? Pe cine să mă mai axez? Pe mine -- nu pot.
Nopțile devin dimineți, iar diminețile... nici nu ştiu când apune sau răsare soarele, parcă nu mai țin cont de nimic.
Prefer să fiu plecată mai tot timpul de acasă, poate-poate uit de tine şi nu mă mai gândesc cu ce n-am fost îndeajuns de bună să rămâi lângă mine.
Miros a depresie şi a tristețe, rimelul nu mai curge de câteva ore, mă uit în gol şi te caut, dar mă ignori şi mă arunci în coşul trecutului sperând să rămân acolo. De ce?
Doare. Ai spus că nu pleci nicăieri, ne-am promis iubire, dar aparent doar eu am iubit, tu te-ai pierdut cu timpul...
Eu n-am să te mai caut, dar te aştept. Ziceai că ții la mine, dar telefonul meu nu sună, iar mesajele mele sunt necitite.
Nu pari afectat, sau nu laşi să se vadă. Ai găsit pe altcineva? E mai bună? Te iubeşte mai frumos decât mine? Sau... doar te-ai plictisit de relații şi n-ai găsit motiv mai bun decât o banalitate spusă la nervi.
S-a dus şi cana asta de cafea, 6:00, nici duşul nu mă scapă de mirosul de dor. Sunt vraişte, m-ai lăsat în pustiu şi nu ştiu drumul spre casă.
Cum mă vindec eu de tine?
Îmi spuneai că îți place cum povestesc, ciudat e că atunci când povestesc de noi, nu eşti deloc captivat.
Comments
Post a Comment