Păturile reci

 În aşternuturile moi în care ne lăsam inimile să se iubească, astăzi nici urmă de ele sau de iubirea ce o purtau o dată.
 Poate ai fost tu prea indiferent, poate am fost eu prea pretențioasă, undeva, ceva, a demoralizat pe cineva şi s-a rupt ața subțire pe care obişnuiam să ne plimbăm... de mână.
 Cum ne plimbam de mână pe acelaşi fir de ață? De mână, în şir indian, obişnuiam mereu să merg în față în aşa fel încât să te ghidez, căci eu eram mereu cu ideile şi planurile, pe când tu... n-aveai nimic de propus.
 Uneori aveai mâna atât de rece încât simțeam răcoarea până-n adâncul sufletului meu. Şi tot nu ți-am dat drumul, în toate circumstanțele urâte prin care am avut destule ocazii să îți dau drumul, am ales să n-o fac.


  Până într-o zi... când ți-am văzut mâna încălzită şi chipul plin de minciuni urâte ce aveau să îmi mănânce inima de vie.
 De ce n-ai putut spune ce îți doreşti cu adevărat? Ar fi fost mai uşor, nu aş fi rămas acum cu aceste sute de întrebări, între păturile reci.
 Niciodată n-ai ştiut ce vrei cu adevărat, acum mă voiai, peste câteva minute mă mințeai că încă mă vrei... eu îmi dădusem seama de mai de mult, nu eşti primul om fals întâlnit, au jucat alții mult mai bine decât tine.
  Actori grăbiți într-un rol secundar - aşa-i numesc de la un timp, căci asta sunt, iubesc pe fugă (dacă o fac), apoi pleacă lăsându-te fie fără replică, fie fără poveste încheiată din care să înțelegi motivele despărțirii sale de scenă.
  N-am putut niciodată să fiu o actriță pe plan sentimental, chit că am făcut un an de actorie, n-am putut să mint un om sau să-i promit ceva şi să nu fac.
  Problema la mine a fost mereu că mi-a plăcut să am cuvânt, să-mi respect promisiunile, căci de aia sunt PROMISE. Pe când tu, dragule, mi-ai promis ieri că o să vi azi, dar azi n-ai venit şi mâine nu mă mai recunoşti.
  E greu să spui adevărul când tu crezi în propriile-ți minciuni, nu? De asta n-am încredere în oameni.
  N-am încredere nici în mine uneori, căci sunt om, nu că aş minți sau aş ascunde ceva.
  Nu mai am încredere în oameni pentru că am ajuns atât de bună la a recunoaşte un om când minte, încât îl ajut să îşi joace rolul câteva zile, apoi îl las să plece de pe scenă spunându-i că a fost cel mai prost actor şi că mi-am dat seama din prima că replicile sale nu erau scrise pe acea foaie.
 Uneori sunt curioasă până unde ar putea ajunge un om cu jocul acesta, eu mint şi tu crezi. Mă amuză, ei se cred atât de buni încât au impresia că vor primi şi laude.
  Dar cortina se trage şi rămân doar nişte pături reci în patul lor, căci cine ar iubi un om ca ei? Nimeni, nici ei însuşi, de aia mint continuu, că nu-s împăcați cu viața lor.

  Eu de azi am schimbat aşternuturile, poți veni să le iei sau am să le dau foc, măcar aşa să îți încălzesc şi deparazitez şi ție sufletu'!