Oamenii tic şi eu tac

 Fiind mai mereu un om popular, cu diferite cunoştințe prin diferite oraşe sau țări (căci nu-i pot numi prieteni decât pe cei ce au fost acolo la rău), am ajuns la concluzia că lăsăm fericirea să treacă pe lângă noi la fiecare secundă pe care o trece ceasul.
 Ne pasă prea mult de societate şi de felul în care ne-ar putea trata dacă am face un lucru. De ce dracului ne pasă de ei? De ce nu facem ceea ce ne dorim noi cu adevărat şi încercăm să-i facem mereu pe ei mulțumiți sau... mândri? Noi ar trebui să fim, căci doar noi ne trăim propria viață. Şi de ce naiba mai trăieşti dacă laşi pe alții să ia deciziile pentru tine?
 Vrei să mănânci acea prăjitură? Mănânc-o, să nu-ți pese de faptul că o să fii etichetată după kilogramele tale.
 Te-ai săturat să te machiezi? Să te doară undeva că frumusețea pentru ei înseamnă plastic!
 Vrei să iubeşti un alt om dar doar ce ai ieşit dintr-o relație? Dă-ți voie! Valorile sentimentale ale societății sunt zero.
 Vrei să pleci în lume şi să vizitezi? Pleacă mâine, nu te uita în spate, oamenii aceia te țin pe loc!
 Îți doreşti să ajungi undeva sus? Munceşte! Nu-i asculta când îți pun piedici!
 Eşti criticată, acuzată, jignită, amenințată? Nu o face şi tu cu ei, nu pune la suflet, le dai satisfacție. Dacă dai apă la moară, nu o să se oprească niciodată.
 Fă ce vrei tu să faci, fi cine vrei tu să fii, mergi unde vrei tu să mergi, mănâncă ce vrei tu să mănânci, iubeşte pe cine vrei tu să iubeşti, pentru că aici, acum, doar TU contezi. Restul sunt personaje episodice sau de umplutură. Tu eşti personajul principal din filmul vieții tale. Iar timpul trece...