Singuri, dar împreună

 Iubirea e frumoasă, dar doar atunci când o simți şi tu pe pielea ta. Atunci când e reciprocă, atunci când simți căldura omului pe care îl iubeşti şi te iubeşte.
  Niciodată nu i-am cerut unui om ceva ce ştiam că nu-mi poate oferi, i-am cerut mereu timp pentru noi, reciprocitate şi dedicare. N-am fost adepta cadourilor scumpe, a ieşirilor pe la nu ştiu ce restaurant de fițe sau a plimbărilor în maşina sa scumpă. Am ales mereu valoarea sentimentală în ciuda a oricărei valori. Şi n-a fost bine.
  Nu am renunțat la prima ceartă, nici la penultima sau ultima, nu am renunțat nici când mă trezeam dimineața şi mi se punea un nod în gât ce nu mă lăsa să respir sau să mă ridic din pat. N-am renunțat nici când puteam să fac baie în propriile-mi lacrimi.
  Am luptat, şi sunt mândră de mine, am dat tot ce am putut pentru a menține un om în viața mea, dar practic el plecase de mult, iar eu alergam după el deşi el conducea. Am lăsat de la mine, am iertat, m-am vindecat parțial, pentru că aveam nevoie de el să mă vindec complet.
  Începusem de la un timp să nu-mi mai dau interesul, poate-poate şi-l dădea el, dar degeaba m-am schimbat eu, căci el nu avea de gând.
  Vezi tu, cititorule, când doi oameni au o problemă şi ajung la supranumita "Schimbare", hotărăsc ce nu e ok unul la celălalt şi încearcă să se schimbe. Dar dacă doar unul se schimbă, o face degeaba. Dacă nu se dedică amândoi relației, vor fi singuri, dar împreună.
  De ce încă împreună? Pentru că el nu vrea să renunțe deoarece are nevoie de un back-up plan când se simte singur, iar ea îl iubeşte.
  La un moment dat, el îşi găseşte alte planuri, respectiv un alfabet de planuri şi renunță la ea spunându-i că nu mai simte nimic.
  Spune-mi, a meritat lupta pentru ceva care a renunțat la tine? Nu. Dacă am învățat ceva din asta este că atunci când nu eşti bine venit în viața unui om, pleacă. Nu cerşi iubire. Nu fi singur într-o relație.