Nu te-am mai scris...
Nu te-am mai pictat pentru că toate culorile s-au şters, nu îmi mai amintesc atât de bine trăsăturile chipului tău sau dacă te-am văzut vreodată fericit că mă ai, trist că m-ai pierdut sau îngrozit că nu mă vei mai avea vreodată.
Of, te-aş mai fi cântat o dată dacă aş mai fi avut glas sau putere, dar încă mă refac după toate nopțile în care am strigat după tine să mă încălzeşti.
Aş vrea să te mai văd, să te mai ating, pentru ultima dată, dar nu-mi dau voie, nu meriți, iar eu n-aş putea să te uit, ast-fel aş suferi din nou.
Absența ta mă cutremură, "ne-te-iubesc-ul" tău mă doboară iar neauzindu-ți râsul, mi se umezesc ochii.
Nu te întoarce acum, e târziu, e trecut deja de ora noastră.
M-aş mai întoarce eu, dar probabil doar m-ai alunga ca de fiecare dată.
Ideea e că te-aş mai vrea, te-aş mai iubi o viață, dar prefer să nu o fac pentru că te-aş iubi în absență.
De asta nu te mai scriu plângând sau fericită, nu te mai pun în ramă, nu te mai pun în rânduri. Pentru că nu te mai simt. Ai fost, dar nu mai eşti aici. Ai ales calea cea mai uşoară plecând, nu te aştepta să fii fericit.
Nu te mai scriu, nu te mai iubesc.
O să scriu un altul.
Dar nu azi.
Nu mâine.
Cu siguranță nu acum.
Comments
Post a Comment