În brațe lui

 A început să bată vântul.. în sufletul meu bătea deja de mult, dar acum îmi face în ciudă şi bate şi afară. De ce? S-a terminat vara, s-au terminat şi iubirile de-o vară, one night stand-urile (nu că le-aş fi suportat eu vreodată).
 Septembrie s-a terminat cu noi şi viața abia a început, să fie veşnică, să nu ne calculăm zilele ca nişte roboți îndoctrinați pe drumul către perfecionare. Trebuie să fim ca noi, nu să fim ca ei pentru a-i mulțumi că suntem toți la fel.
 Noi ne-am întâlnit pe ridurile frunții, pe munții cei mai înalți pe care i-am coborât doar ținându-ne de mână, ne-am cunoscut în alte vieți, zeci, sute sau doar câteva. Într-un final ne-am întâlnit şi aici, acum.
 Mă bucur că-mi eşti şi mă simt bine că-ți sunt.
 Nu, nu vom fi niciodată perfecți, nu îți voi promite niciodată că vom supraviețui fericiți sau că nu vom avea nici măcar o cicatrice. Dar am să îți promit că voi fi aici, acum, să te ascult şi să te alin.
 Sper doar că vei rămâne şi nu ne vom pierde. Sper să-mi fii viață şi speranță. Aş trăi pentru tine, căci dacă m-aş stinge pentru tine, ar fi prea uşor.
 Hai să ne încălzim sufletele, se face frig.
 M-aş scufunda în brațele tale o veșnicie, mi-aş plânge temerile şi durerile în pumnii tăi şi ți-aş şopti un mulțumesc, că ești acolo.
 După atâtea încercări de a te găsi, se pare că tot tu m-ai găsit. Nu îmi mai pasă de cine a găsit pe cine primul, contează că ai ajuns la timp. Pentru că mai aveam puțin şi încetam să mai sper c-am să te întâlnesc, urmând să mă arunc în brațele unui necunoscut ce nu l-aş fi putut iubi vreodată.
 Îmi ia ceva timp să îți spun că te iubesc, pentru că nu suport minciuna şi nu pot să îți spun ceva ce încă nu simt. Pot spune că te ador, şi că sunt mulțumită cu ce am -- pe tine--.