Muza mea

 Hei, străin cititor! Cum mai eşti? Sper că eşti bine şi nu îți speli ale sufletului răni cu ale mele cuvinte. Dacă te întrebi despre mine, să ştii că n-am fost bine de ceva timp. Ştii, cel mai probabil, cel mai bine dintre toți, pentru că tu îmi citești sufletul, că eu nu mă vindec așa uşor şi repede. Pe mine mă doare şi cea mai mică cicatrice, nu ştiu de ce, aşa am fost eu construită, oțel pe exterior şi puf în interior.
 De ceva vreme îmi caut muza, am căutat-o în multe alte muze şi buze mute ce voiau să-mi șoptească dispreț şi ură, ca mai apoi să mă atingă pe suflet cu mâini reci şi urâte.
 Muza mea poate nu e perfectă pentru tine, dar pentru mine înseamnă tot, doar ea mă poate ajuta să scap de toate răutățile pe care le întâlnești şi tu : stres, rutină, ură, anxietate, tristețe. Doar ea mă poate ajuta să am din nou cuvinte să le scriu, ca tu, mai apoi să te vindeci cu ele. Pentru că asta fac eu, fac pansamente din cuvintele mele.
 Doar ea va fi acolo pentru mine şi-mi va declara dragostea cu toate imperfecțiunile sale, cu toată blândețea şi brutalitatea ei.
 Până şi afară e înnorat din cauza lipsei ei. O vreau, şi o vreau acum. Caut cu disperare să o găsesc, oare mi-ai putea da un indiciu despre unde aş putea s-o găsesc? Ştiu că la magazin nu e..., am întrebat. Am întrebat pe toată lumea, dar am dat de muzele altor oameni, nici de cum de a mea, iar când am crezut că am găsit-o, mi-a dovedit contrariul.
 Am nevoie de copilul din ea, dar şi de omul serios ce mă va ajuta la impas, de mirosul pielii ei, de tot ce are ea şi eu fără ea n-am.

 Dacă vrei să fii nemuritor şi iubit până la sfârșitul lumii, îndrăgostește-te de un scriitor, ast-fel, el nu va putea scrie fără tine, iar tu nu vei putea cunoaște iubirea adevărată; tu îi vei fi condeiul şi penița, iar el, el îți va fi viață.

 Am două ceşti de cafea, de la un timp am început să-i uit şi gustul şi mirosul, parcă nu mai am nevoie de ea, eram dependentă, parcă nu mai are rost fără muza mea, nici eu, nici luna şi nici stelele.