I am a mess

My world was a mess, so I lost myself in a wonderland of madness.

 Știi zilele alea în care pur și simplu nu ai chef de nimic, de parcă și respiratul e greu, totul te obosește, până și ridicatul din pat după somn? Am parte de ele zi de zi în ultima perioadă. Nu-mi găsesc putere să fac ceva, să spun cuiva cum mă simt, pentru că sunt obosită, pentru că m-au consumat multe chestii, pentru că n-am dormit decât câteva ore. 
 Oricum, la ora asta n-ar fi nimeni care m-ar putea asculta, e prea târziu să-mi înțeleagă cineva sufletul obosit. 
 M-au obosit toate certurile, toate relațiile toxice, pur și simplu îmi doresc fericirea înapoi și e atât de dezordine aici încât nu o pot găsi. E beznă, abia disting lucrurile, mi-aș dori să fie cineva cu o brichetă, un chibrit, chiar cu simpla sa aură ce-mi poate lumina fața. 
 Mi-e cald, mi-e frig, într-un moment mă mint că sunt bine, în celălalt mă macină singurătatea, căci nici să plâng nu mai am putere. 
 Dezordinea asta din minte parcă-mi taie răsuflarea. Oare ce-mi doresc cu adevărat? Mi-aș dori să vină cineva să facă curat și să stea cu mine, cel puțin pentru o vreme, melancolia asta mă spulberă. 
 O să devin una cu dezordinea, o să mă îngrop în ea până ce nu voi mai putea respira, dar voi căuta aer, pentru că nimic nu mă sperie mai rău decât să mă pierd, din nou. 
 Nu știu de ce sunt așa, ce m-a făcut să devin așa, de ce toate gândurile îmi sunt împrăștiate, de ce nimic nu mai e la locul său și e vraiște peste tot. 
 Vreau curățenie, însă eu sunt prea slăbită să o fac, poate o să leșin și nu va fi nimeni să mă trezească. 
 Cer prea mult? Ofer multe, însă observ că toți preferă să se mulțumească doar cu prăzi ușoare, iar eu nu mă pot lăsa ușor. Eu vreau pe cineva care să reziste cu mine mai mult de o vreme, mai mult de o viață.