Drumul spre perfecțiune

  Mă întreb mereu dacă perfecțiunea arată așa cum mi-o imaginez eu, dar apoi îmi dau seama că oricât de subiectivă ar fi ea și oricât de diferită ar fi părerea oamenilor despre ea, nimeni nu a întâlnit-o într-o viață. E inexistentă sau fie o căutăm prea des încât a fugit să scape de noi. Fie vorba între noi, de câte ori o cauți pe zi? 

 Mai e și a doua parte, crezi că deja ai întânit-o, că o vezi pe la televizor sau o săruți de noapte bună. Îmi pare rău să-ți spun chiar eu asta, dar perfecțiunea nu există, ce crezi tu perfecține, alții o pot considera opusul. Fiecare are părerea sa personală. 

 De multe ori m-am gândit să mă schimb, pentru că o persoană sau mai multe, nu mă plăceau sau pur și simplu aveau o părere nu tocmai bună despre cum arăt ( Raporându-mă la fizic.) și niciodată nu am reușit din cauza unui gând ce mă îndemna să mă opresc.   Aveam tot felul de păreri, despre ce aș putea schimba, ca și cum aș fi avut o păpușă din ceară și cuțitul fierbinte în mână. Era ca și cum aș fi putut s-o modelez așa cum voiam, ghidându-mă, totuși, după părerile celorlalți. 
 Fiind atât de încăpățânată și procesul de „overthinking” mereu prezent în fiecare secundă a vieții mele, nu am reușit să mă schimb. Aiputea spune că dacă îmi doream asta cu adevărat, aș fi făcut-o. Dar cum se face că am vrut asta atât de mult încât nu s-a întâmplat?
 M-ai putea întreba de ce aș vrea să mă schimb atât de mult iar eu ți-aș răspunde doar că vreau să fiu pe placul tuturor, nerealizând că nu toți te plac, mereu o să fie persoane care să te marginalizeze. Și doare, al dracului de tare când ești marginalizat sau discriminat, te asigur eu, am trecut și pe acolo. 

 Propun să te uiți în oglindă și să-ți analizezi fizicul, ce poate fi așa de urât la el? Mie mi se pare normal, sunt zile în care te simți bine în pielea ta și zile în care pur și simplu vrei să te schimbi, la fel ca și mine. Dar trăsăturile tale nu se schimbă, draga sau dragul meu, pentru că ele sunt acolo și în acel fel pentru că așa le e menit. Suntem oameni, suntem diferiți. Dacă am fi fost toți la fel, ne-am fi urât o viață și probabil și în viața de apoi. Mie, spre exemplu, nu-mi place normalu, mă plictisește. De asta mă machiez, de asta încerc tot felul de stiluri, îmi creez propriul meu stil și observ că mi-e copiat de unul sau altul. Detest să fiu ”comună” sau ceva ce vezi zi de zi. Îmi place să las urme acolo unde merg, fie pri inimi, fie prin gânduri, eu nu plec niciodată, chiar dacă îi sunt antipatică acelui om. 
 Iar să mă schimb, a fost o prostie, pentru că nu realizam pe atunci că sunt oameni care mă plac așa cum sunt, și înainte de toate, eu trebuie să mă plac, eu trebuie să mă cunosc și să mă iubesc. La fel și tu, cunoaște-te, ai trăsături diferite. Iar ce e diferit, e frumos. Habr n-ai cât de frumos sau frumoasă poți fi în ochii unui om străin sau cunoscut. Doar că oamenii au uitat să fie sinceri unii cu alții și nu o să îți spună des cât de frumos arăți. Complimentele ne fac să ne simțim bine, dar nu le cerși. 
 Când observi că un om nu te place, pleacăde lângă el. Și tu nu-l urî, lasă-l să-și vadă de treabă, nu te lua după părerea sa despre tine, inspiră, expiră, treci peste. 
 Drumul spre perfecțiune e de fapt drumul spre adevărul despre tine, despre ce crezi tu cu adevărat. Pentru că te-ai învârtit atât demult printre părerile oamenilor încât tu nu o cunoști pe a ta, despre tine. Înainte să-i cunoști pe ei și să-i critici sau să-i ridici în slăvi, cunoaște-te, acceptă-te și iubește-te pe tine însuți. Doar tu contezi, tuești pe primul loc în viața ta, nu ei. 

                                                                                              liebe