Aș avea atâtea să îți spun..

  Știu că acum nu mă cunoști și vei crede că o să mă înșel în privinţa asta. Nu de alta, dar de abia mă cunosc eu însămi.
  M-am pierdut de atatea ori pe drumuri către fericiri temporare și m-am regăsit de fiecare dată, în alte persoane temporare. Pentru că aşa suntem noi toţi, temporari și nu trebuie să ne ataşăm unul de celălalt deoarece riscăm să ne pierdem şi nu ne vom regăsi niciodată. Poate crezi că te-ai regăsit în sticla de pe masă sau în ultima ţigară fumată, dar nu e aşa, ele sunt doar un pansament pentru rana ta deschisă. Știi atunci când mergi la dentist şi îţi anesteziază gingia ca să nu te doară, iar după ce trece efectul nu știi ce să mai faci să opreşti durerea? La fel e şi cu alcoolul, tutunul sau oamenii.
  Aș avea atâtea să îţi spun, atâtea ce mă apasă, ce le ţin de mult în mine și nu mai pot să le duc pentru că sunt din ce în cele mai grele. Gânduri, idei, sentimente, trecutul ce mă bântuie în fiecare noapte și nu mă lasă să dorm. Crezi că dacă ţi le-aș spune m-ar ajuta să mă regăsesc? Nu. M-aș pierde în ele.
  Dar dacă nu am ști cum e să te doară cum am mai putea preţui fercirea? Dacă ochii nu ne-ar plânge cum am ști să apreciem un zâmbet sincer? Dacă nu ar fi furtună cum am mai putea iubi liniștea?.. Doar spune-mi și am să tac, nu voi mai scrie niciodată trist.
  Uite un sfat prietenesc, atunci când prietenii tăi nu te observă și sunt captivaţi un alt lucru, astfel uitând de existenţa ta în jurul lor, ignorându-te, pleacă.
  Suntem nişte marionete în mâna destinului și el cam dă cu noi de pământ.
  Aș avea atâtea să îţi spun și totuși.. tac.