Mi-ar plăcea

  Mi-ar plăcea să mă trezesc dimineaţa cu tine în pat sau chiar în gând şi să strâng perna în braţe în loc să te strâng pe tine. Vezi tu, o să renunţ la a fi acel om cât de cât dur și aspru, voi scrie asta din suflet, îmi voi lăsa slăbiciunile la vedere chit că atrag oamenii răi. Să vină, sunt pregătită. Oricum nu mai simt nimic, dar mi-ar plăcea..
  Mi-ar plăcea să fii aici, prezent, la mine în suflet cât şi în minte. Să te caut în fiecare persoană care trece pe lângă mine în tramvai sau chiar să ne întâlnim într-un tramvai, din întâmplare, iar tu să te uiţi adânc în ochii mei până ce-mi străpungi fiecare colţişor de suflet.
  Am nevoie de un 'Totul va fi bine.' din partea ta, să mă pupi pe frunte şi să-mi promiţi că tu nu vei pleca de lângă mine orice ar fi. Indiferent de furtuni şi ploi, indiferent de faptul că reacţionez la nervi şi sunt sensibilă, să mă săruți apăsat, de parcă ar fi ultima dată. Să dai dracu' totul, să mă înjuri de tot ce vrei şi poţi, nu mi-ar păsa atât timp cât după asta va veni un inevitabil 'Știi că te iubesc.' .
  Da, sunt corigentă la iubire, nu știu nimic pentru că nu am avut nici un profesor care să mă înveţe să iubesc. De asta te aştept, om frumos, de asta îmi omor nervii că nu mai vi o dată şi să rămâi pentru totdeauna.
  Sunt o furtună, uneori puternică şi rece alteori slabă şi inocentă.
  Sunt mereu grăbită, mereu pe fugă dar de ce? Nu ştiu. Ştii care-i faza la mine? Că iert dar nu uit.
  Sunt enervantă, geloasă, nerăbdătoare, dar şi atunci când ţin la tine o fac cu tot sufletul. 
  Nu-s eu vre-o fată ''perfectă'' dar atunci când mi-ai intrat sub piele am să te iubesc cu toate defectele mele. Vreau să fiu iubită aşa cum trebuie, fără un motiv anume, fără ca omul de lângă mine să-mi ceară altceva decât iubire.
Ştiu că sunt dificilă şi greu de iubit însă vreau să te străduieşti să-mi câştigi inima .
  Nu-mi promite lucruri mai târziu când eu le vreau acum. Nu mă ignora când am cea mai mare nevoie de atenţia ta, când am nevoie de tine şi de afecţiune, atunci trebuie să mă înţelegi, să mă sprijini, să-mi fii aproape, ştiu că atunci e cel mai greu dar contează şi să încerci, nu contează dacă reuşeşti sau nu, pur şi simplu o vorbă poate să-mi schimbe starea.
  Sunt cel mai complicat om pe care-l cunoşti, trec foarte repede de la o stare la alta, bipolaritatea mea e foarte mare.
  Mi-ar plăcea să te joci în părul meu şi să mă alinţi, să îmi spui ce simţi chiar şi când ai un haos în interior. Să ai încredere în mine, să-mi spui problemele tale, găsim noi o soluție.
  Și, iubitule, mi-ar plăcea să știi că îţi voi fi mereu alături, mereu acolo să îţi spun că va fi bine şi să mă ridic pe vârfuri pentru a te săruta. Știu că voi fi dificilă cu tine, asta e doar pentru că nu îmi voi da seama dacă tu eşti cel făcut pentru mine, al meu.

  Mi-ar plăcea să ne vedem la un ceai, la un trandafir, la un zâmbet. Lasă cluburile şi shopping-ul, hai să ne plimbăm până ce soarele apune şi îmi vei da o îmbrăţişare ca să mă încălzeşti. 

  Ideea e că nu te vreau perfect, te vreau imperfect ca să fim doi imperfecţi frumoşi ce se iubesc. Şi să știi că tot ce am enumerat mai sus că mi-ar plăcea, mi-ar plăcea să fie reciproc.

Comments

Popular posts from this blog

Ai rămas

Renunță la cei ce au renunțat la tine

Singuri, dar împreună