Apasă pe trăgaci

  Mi s-a pus o întrebare: "Dacă ai şti că ai o armă sub pernă ce ai face?" , pe moment nu îmi puteam da seama de întrebarea pusă aşa că am evitat-o. Până într-o seară când efectiv moralul meu era la pământ, sufletul la fel, inima era deja pierdută prin casă, iar tot ce îmi rămăsese era.. arma de sub pernă.
  M-aş fi ridicat în picioare şi aș fi luat cu mâini tremurânde arma ce mă putea distruge sau îmi putea curma suferinţa. Lacrimile mi-ar fi curs pe obrajii moi, rimel ieftin pe un chip scump. Aş fi dorit să îmi fie buzele lipite în aşa fel încât să nu mi se audă urletul de durere, durerea venind din interiorul meu, din suflet. Ușa să fi fost încuiată, dar să mă fi putut vedea toţi, să îşi lipească ochii de geamul ce-i despărţea de mine şi de haosul din interior.
  Aș fi plâns mări întregi, rămânând fără speranţă şi putere, aș fi umplut găleți pentru a stinge un incendiu, dar niciodată pe cel din inimă. Şi ar fi durut, ar fi durut al dracului de tare.
  N-aș fi vrut să mă poată opri cineva, sau aș fi vrut, aș fi vrut să văd cine ar fi ţinut la mine în aşa fel încât ar fi spart acel geam şi ar fi alergat spre mine țipând "N-o face." , dar nimeni nu ar fi fost acolo. Nici măcar din pură curiozitate.
  Aș fi dorit să fiu incinerată, să mi se îmbăieze corpul în sirop de trandafiri și să fiu pusă pe masa la fel de rece ca şi corpul meu, la fel ca şi sufletul.
  Cenușa să-mi fi fost purtată de vântul rece și aspru peste mări și oceane, să mi se fi împrăştiat în mii de sire și să se fi aşternut pe nisip, să fi devenit una cu el.
  Oamenii au sentimente, frici, eu n-aș fi avut nimic, nu aș fi simţit nimic.
  M-aș mai fi uitat o dată în oglindă, mi-aș fi privit corpul slab şi buzele-mi uscate, părul creț, ochii aurii.
  Apoi aș fi apăsat pe trăgaci încă aşteptând să apară cineva să mi-l tragă iar glonţul să fi ricoşat în orgoliu'.