De ce nu mă suportă lumea

  Sunt genul acela de om insuportabil, nu poți sta mult timp lângă el.
  Sunt un critic dur și sever, nu trebuie să iese așa cum vreau eu cât trebuie să iese aşa cum trebuie, să fie perfect.
Sunt un critic dur când vine vorba de psihic, de sentimente, eman ură prin toţi porii și toate punctele negre, pentru că nici eu nu sunt perfectă, (nu există perfecţiune, doar magie ieftină) nici un om nu este perfect.
  Nu sunt un om rău, nu îmi bat joc de oameni, nici de animale sau obiecte deşi am darul de a rănii unii oameni pentru a-i vindeca mai târziu.
  Sunt un om dificil, poate prea dificil pentru unii, probabil de asta au și plecat de lângă mine, în speranţa că vor scăpa de un om urât şi rău.
  Sunt un om arogant pentru că am fost dominat prea mult, pentru că m-am pus pe mine mereu pe ultimul loc, iar pe cei din jurul meu pe primul. E rândul meu să domin.
  Sunt realistă pentru că văd viaţa aşa cum e ea, fără efecte artificiale, fără zâmbete false şi măşti, viaţa nu e roz, viaţa e cum ți-o colorezi tu, eu mi-am colorat-o cum îmi era sufletul, alb negru.
  Oamenii au ajuns să mă dispreţuiască după ce am întors ştacheta şi le-am arătat că şi eu pot fi la fel de rece şi că părerile lor nu mă mai afectează aşa de mult cum o făceau înainte.
  Așa am devenit un om singur, doar cu câţiva oameni ce-l suportă și-i sunt aproape.

  Vezi tu, toate astea le-am dobândit în timp, pentru că obişnuiam să fiu un om bun, prea bun uneori, nu am fost egoistă niciodată, am iertat tot dar nu am putut uita nimic. Iar asta m-a făcut mai tare și mai rece. Atitudinea mea de astăzi e din cauza oamenilor ce m-au rănit ieri, din cauza lor am sufletul plin de ură acum.
  Cât despre relaţii şi iubire, cel mai bun v-a fi omul acela care îmi va vindeca sufletul și îmi va oferi iubire pură, nu amestecată cu reproşuri şi jigniri.