Cum percep eu fericirea

Fericirea nu constă într-o cauză, obiect, valoare sau o femeie frumoasă pe care o ai alături, din moment ce ai spus ''Sunt fericit pentru că..'' se subînţelege că aceea nu este fericire ci doar aşa conştientizăm unii dintre noi fericirea. Fericirea adevărată nu are motiv şi nici descriere, pur şi simplu e ceva ce nu poţi explica.
 

Platon spunea:  „Fericirea cuprinde cinci părţi. O parte este a lua hotărâri bune; a doua este a avea simţuri bune şi sănătate trupească; a treia este reuşita în ceea ce întreprinzi; a patra-i reputaţia bună printre oameni şi a cincea bunurilor folositoare pentru viaţă.” 
  Fericirea este subiectivă, fiecare dintre noi o percepem aşa cum vrem, aşa cum am fost obişnuiţi să o facem. 
  Cei care au simţit durerea vor simţi cel mai bine fericirea.

Drumul spre fericire, după părerea mea constă în:

1. "Cum să fiu fericit când persoanele la care țin mă dezamăgesc?" sau "Cum să fiu fericit când mă vorbește lumea pe la spate?", îți spun eu: simplu! Obișnuim să ne atașăm de persoane și să ne punem baza în ele chiar dacă uneori suntem conștienți de faptul că ne vor dezamăgi în viitorul apropiat. Ar trebui să învățăm să fim indiferenți sau cel puțin să nu ne atașăm atât de mult pentru că, cu cât suntem mai mult atașați, cu atât mai mult suferim după plecarea acelei persoane. Iar asta la ce duce? La tristeţe, nicidecum la fericire! Deci, primul pas spre fericire? Nu te atașa de persoane temporare! Rămâi indiferent și detașat, rămâi fericit. 2. Auzim în stânga și în dreapta diferite bârfe despre noi, diferite lucruri de care nu aveam habar că le-am făcut vreodată. Ideea este să nu pui la suflet tot ce auzi despre tine, fie adevărat sau nu, tu te cunoști cel mai bine, nu cei din jurul tău. Și poate nu ne afectează pe noi atât de mult cât îi afectează pe cei care vor să se apropie de noi, și așa revenim la primul pas!

3. De obicei, oamenii care tind să fie mai fericiţi sunt cei optimişti, cei care gândesc pozitiv, cei care cred că speranţa moare ultima şi sunt deschişi cu cei din jurul lor.  

4. Sinceritatea cu tine însuţi, puterea de a-ţi observa defectele şi a fi conştient de ele deşi îţi displac, acceptarea de sine duce la fericire. Atunci când te accepţi pe tine însuţi cu toate defetele şi calităţile tale, poţi spune că eşti un om cel puţin fericit.

5, Cred că cea mai bună cale spre fericire ar fi să găseşti acea persoană care să te facă fericit(ă), nu ştiu de ce dar în principiu, credem că fericirea se leagă de persoana de lângă noi. Ideea este că îţi dai singur(ă) voie să fii fericit(ă) crezând că fericirea ta se leagă de acea persoană şi de felul în care te face să te simţi când eşti în preajma ei. Deci, dacă vrei să fii fericit iubeşte, dar vezi că iubirea are riscurile sale.
Cum am spus, fericirea este percepută de fiecare om în sens diferit, dar, dacă ai citit asta sper să-ţi fi deschis puţin ochii minţii şi să-ţi fi dat voie să-ţi schimbi părerea despre fericire. Tu eşti fericit?
 

liebe

Comments

Popular posts from this blog

Singuri, dar împreună

Ai rămas

Renunță la cei ce au renunțat la tine