Frânturi de suflet

  M-am întrebat de multe ori ce este sau ce înseamnă cu adevărat cuvântul 'suflet', încă nu am aflat, nimeni nu mi-a dat o definiţie pentru cuvântul 'suflet'. Aşa am început să cred că sufletul este un lucru inexplicabil.
  Nu am găsit multe sinonime pentru 'suflet' însă mie îmi place să-l asemăn cu un castel.
  Castelul meu, poate nu este cel mai frumos şi mai strălucitor din întreg universul însă de un singur lucru sunt sigură : este curat. Da, sufletul meu este curat. Bineînţeles că au fost destule războaie şi destule strigăte de luptă şi de durere, s-a vărsat destul sânge şi amar, însă e curat. 
  Este curat pentru că am stat zile şi nopţi la rând să şterg şi să spăl după acele incidente. Am frecat podeaua cu cea mai mare cantitate de indiferenţă şi am şters până şi cea mai mică şi invizibilă pată de tristețe şi ură. Am dat cu mătura şi am şters tot praful după ce au plecat toţi vizitatorii care se rugau de mine să le ofer căldură şi-mi jurau că o să rămână lângă mine pentru totdeauna. M-am obişnuit.

  Deși am făcut curat şi am frecat nopţi întregi podelele sufletului cu ochii în lacrimi, deja durerea se îmbibase bine în ele. Ne naştem prin durere și trăim cu durere. 

  Până la urmă este castelul/sufletul nostru, noi alegem cine intră sau cine iese din el. Noi alegem gărzile care ne vor apăra în război sau ne vor trăda fix când vom avea nevoie de ele. Faza e că uneori ni se face milă de cei de dinafara castelului, fără adăpost. Și-i primim sub acoperişul nostru, astfel consumându-ne căldura şi sentimentele. Dar e bine într-un fel, fiecare om care pleacă lasă în urmă o lecţie, o învăţătură. Şi

acum vorbind de oameni, nici un om nu e la fel ca precedentul, sunt unici în felul lor.