Oameni falși

 
Oamenii falşi promit uşor. Şi la fel de uşor te dezamăgesc. La fel de uşor îşi pierd integritatea. La fel de uşor le păleşte caracterul. Şi tot la fel de uşor devin nişte nimicuri.


În lumea în care trăim, falsitatea e majoritară.  Adevărul se stinge cu fiecare secundă, cu fiecare minciună ce stoarce şi ultima fărâmă de omenie ce abea mai respiră în duhoarea de baliverne sufocante.

Dar tu, persoană falsă, stai şi negi. Mă aprobi, dar nu recunoşti. De ce ai face una ca asta?
 Falsitatea nu va face o premieră acum cedând locul adevărului. Nici pomeneală!

Zâmbeşti…la fel precum zâmbeşti în fiecare zi, aşa…fără motiv, ca să aminteşti lumii cât de bine te poţi preface. Trebuie să recunosc însă, te pricepi bine la acest joc. Dacă nu te-aş cunoaşte, probabil că un procent din mine îţi va da crezare. Dar te cunosc…te cunosc de-o viaţă. Te-am regăsit peste tot. De la prietena falsă ce mi-a furat mărţişoarele  la grădiniţă, până la profesorul ce mi-a dat 10 când eu defapt nu meritam nici 2.

Lumea e falsă, viaţa e falsă, şcoala e falsă, standardele sunt false, arta e falsă, valorile sunt false, principiile sunt la pământ.

Nu mă consider sfântă, din contră. Dar nu pretind că sunt ceea ce nu sunt, aşa că nu am regrete, scriu ce gândesc.  Şi mă întreb cum reuşeşte omul să îi facă pe cei din jur să muşte momeala unui actor jalnic ce  joacă rolul trădătorului atât prietenos, atât de credincios, atât de inocent. Dar falsa modestie e trădată de o gură prea mare.
         Ei bine, am învăţat de-a lungul timpului că omul care urlă mai tare, nu e neapărat cel care are dreptate.  Degeaba făureşti o imagine care nu te reprezintă, degeaba  încerci să pari ceea  ce nu eşti, degeaba latri unde nu trebuie, degeaba pictezi cu culori pe care nu ştii să le amesteci.

Şi stau şi mă întreb…pentru ce?  De ce?

Fiecare om e special  şi frumos în felul său. Nu există standarde bătute în cuie. Frumuseţea constă în varietate.  Nu înţeleg de ce se pune mereu accentul pe aparenţe şi premise false. Cu ce eşti mai câştigat dacă încerci să fi altcineva? Cu ce eşti mai câştigat dacă furi o altă identitate? Sau minţi, sau zâmbeşti prieteneşte, când în gândul tău dispreţuieşti persoana căruia îi zâmbeşti? Suntem obligaţi să fim falsi? Nu,  dar respectul trebuie să existe. Şi respectul nu înseamnă  a minţi, sau a fi prietenos dacă nu simţi nevoia. Respectul  înseamnă adevăr şi  o bună creştere.  

Aşa că hai să lăsăm teatrul de-o parte. Căci tu, om fals, ţi-ai făcut norma, eu am aplaudat ironic iar cortina a căzut lăsând un gust amar, atât mie, cât şi societăţii.